Bogdan Mihai Constantin
Un pachet rentabil și profitabil
Acest utilaj reprezintă o nouă abordare a producătorului, ce oferă cu certitudine cel mai eficient și rentabil pachet în raport cu celelalte utilaje convenționale de pe piață. Mașina de cosit autopropulsată MacDon M155 E4 este dotată cu un motor în 4 cilindri cu o putere nominală de 155 CP și care respectă reglementările de emisie Tier 4. Are o greutate de 4.5 tone și se deplasează atât înainte cât și înapoi, ajungând la o viteză maximă în lucru de 26 km/h și o viteză maximă de transport de 37 km/h. Interiorul cabinei este deosebit de confortabil, fiind dotat cu scaun reversibil, sistem de aer condiționat și sistem inteligent de iluminare, dar și sistem de monitorizare a operațiunilor în desfășurare.
Hederul MacDon D65 reprezintă un salt semnificativ în tehnologia hederelor DRAPER®, oferind o productivitate de excepție. Acesta reprezintă o soluție multirecoltă, permițând tăierea a aproape oricărei culturi, astfel încât agricultorul nu va mai fi nevoit să schimbe hederul. Acesta este proiectat pentru a oferi performanțe remarcabile în special atunci când se confruntă cu condiții dificile de recoltat. Fie că vorbim de plante mici, coborâte, încurcate, înalte sau chiar și de cele depuse pe sol, acest heder a fost proiectat pentru a tăia culturile de cereale, rapiță, fân, plante furajere și culturi speciale, obținând o productivitate bună în condiții de viteză semnificativ mai mare în raport cu viteza medie a celor de pe piață.
Cu o experiență de peste 65 de ani, producătorul de utilaje agricole MacDon este unul dintre liderii mondiali în domeniul tehnologiei, inovării, proiectării și fabricării echipamentelor agricole de înaltă clasă, tehnologie care a avut ca puncte de reper calitatea și performanța. Reputația deosebit de bună pe care producătorul o are pe piața agricolă mondială a fost construită prin atenția acordată fermierilor, care au dorit mașini productive, în care să aibă încredere și care să facă recoltarea mai ușoară.
Sediul unde sunt proiectate aceste utilaje de vârf este situat în Winnipeg, Canada, aproape de granița cu Statele Unite ale Americii. Întins pe o suprafață de 34 de hectare, aici sunt și facilități de cercetare, dezvoltare, inginerie, controlul calității, pentru departamentele de producție, marketing și asistență. Din această bază sunt furnizare echipamente agricole pentru importatorii și distribuitorii din întreaga lume.
Prin comercializarea utilajelor MacDon, Titan Machinery România acoperă încă un segment important pe schema de dezvoltare a industriei agricole din România, întărind încă odată, dacă mai era nevoie, concluzia conform căreia ne dedicăm celor care își doresc mai mult. De acum înainte MacDon este pe lista limitată a mărcilor de prestigiu care îmbunătățesc piața agricolă autohtonă.