Cartoful este o cultură costisitoare și riscantă care a avut parte de mari încercări în acest an. După seceta din primăvară, au urmat ploi abundente care au însemnat producerea manei și un număr mai mare de tratamente. Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului”, Ediţia a 41-a, a avut loc la mijlocul lunii iulie și a pus accentual pe „Probleme actuale ale culturii cartofului în judeţul Harghita”. Numărul tratamentelor a fost dublu față de anii anteriori, iar producția afectată. Singura speranță rămâne prețul care e deja în creștere.

Delia Ciobanu

Pentru cultura de cartofi, materialul de plantat de calitate este foarte scump, astfel în condițiile delicate de anul acesta, producătorii au fost nevoiți să facă totul pentru a nu o pierde. După o lună martie foarte friguroasă, primăvară nu a fost mai deloc, din 5 aprilie intrându-se în vară chiar și în zone reci precum Miercurea Ciuc. Dacă lunile aprilie și mai au fost deficitare în precipitații și cu temperaturi foarte ridicate, luna iunie a fost tocmai invers, în anumite zone precipitațiile fiind între 180 și 303 l/mp. Spre exemplu, în județul Harghita, din 30 de zile, 23 au fost cu ploi și restul cu ceață. Într-un fel vremea a fost bună, dar cam prea multă ploaie care s-a tradus în greutăți în combaterea manei. Astfel, dacă în anii normali se fac între 4 și 5 tratamente, anul acesta se vor face cel puțin 9 tratamente, adică de două ori decât într-un an normal.

În anumite zone, culturile au început să putrezească în pământ. Singura speranță este prețul care s-a dublat deja față de anul trecut.

Pentru 1 ha de cartofi pentru sămânță, Clasa A, produs din categoria Elită, cultura cartofului se ridică la 38.000 – 40.000 le/ha, în timp ce pentru clasa B, va fi între 30.000 și 32.000 lei/ha, iar 1 ha de cartof de consum în condiții de irigare costă cam 25.000 lei. La un calcul simplu, un preț mai mic de 55 de bani la o producție de 50 de tone înseamnă pierdere. Paradoxul și tristețea producătorilor este faptul că ei vând sub prețul de cost, iar consumatorul plătește dublu sau uneori chiar triplu în piață. „Noi ne încăpățânăm să supraviețuim. Când ai un atac de mană, nu-și permite nimeni să lase acest atac netratat și să nu salveze cultura. Nu există cale de întoarcere. Și la anul vom pune iarăși cartofi. Mai puțini, deoarece nu avem capital”, ne-a spus președintele Federației Naționale a Cartofului din România, Romulus Oprea, fermier la rândul său din Covasna.

„Asta e meseria noastră”

Nagy Gavril este un fermier din județul Harghita, care cultivă, împreună cu băiatul său, cartofi pe 11 ha, și care s-a confruntat cu problema manei. „Primăvara, în mai, a fost secetă și acum, de o lună, tot plouă continuu și nu putem face față manei cartofului. Am dat 6 tratamente și abia rezistă. Ziua trecută am făcut al șaselea tratament”, ne-a spus el la întâlnirea de la Băile Tușnad. Desfacerea o face prin intermediari și anul trecut a câștigat undeva în jur de 50 de bani/kg. Speră însă că, dacă anul acesta nu se face producție, să câștige mai mult. „Pentru 1 leu ar fi bine… dar anul trecut abia am ieșit la liman. Continuăm pentru că nu avem încotro. Avem pământ și e păcat să îl lași. Asta e meseria noastră”, ne-a explicat Nagy Gavril care spune că deși are utilaje pentru această cultură – băiatul său a derulat un proiect pe fonduri europene și a achiziționat plantatoare, mașină de prășit, freză și combina de recoltat cartofi – e nevoie și de preț ca să poți supraviețui.

Nici pentru Nicolae Cornel Mărgineanu, fermier din Agrig, județul Sibiu, care lucrează 250 ha pe care a pus șase culturi mari din care nu au lipsit cele de soia, porumb (pe 23 ha) și cartofi, anul acesta nu a fost mai diferit: secetă timp de 2 luni și jumătate după care cantități mari de apă în interval scurt de timp: 236 l/în 18 zile. „Astăzi facem al șaptelea tratament… Noi facem tratamentele mai mult preventiv. Nu stăm după avertizări. Mai facem două tratamente anul ăsta. Jumătate din suprafața țării cred că e calamitată. Dacă în Teleorman, Bărăgan nu s-a terminat recoltatul și nu poate recolta… păi aici la noi nu s-a recoltat nimic, de la Sibiu încoace nu am văzut decât la ceva orz. Nici Restul culturilor nu sunt ce trebuie – secetă multă și iarna nu a fost iarnă. Va fi jumătate față de anul trecut”, a afirmat acesta. Legat de prețuri, nici pentru el anul trecut nu a fost mai optimist „Prețul la cartofi a fost slab, de 55 bani plus TVA, dar a fost producție, fără mană, de credeam că rămân cu ei… Subvenția ne-o dau când zici că mori, îți mai dau un șut. Așa-i în România”, a mai spus fermierul sibian care lucrează de 29 de ani în producție.

Cartoful, o cultură în declin?

În anii ´80, cartoful era a doua pâine a țării, iar în anumite zone, cu mai puține culturi din cauza climei, cartoful era chiar pâinea românilor. „În anii ´90, cartoful a devenit valuta noastră, în sensul că treceau mașinile prin sate, claxonau și oamenii ieșeau la poartă și schimbau orice. Primeau zahăr, cereale, struguri… într-o perioadă era o glumă «Se face vin din cartofi», în sensul că au schimbat 1 la 1 cartofii și făceau vin din strugurii cumpărați astfel. După 2000 a început să se echilibreze. Dar într-o perioadă, un om putea, cu încasările de pe un hectar, să cumpere o Dacie sau la 2 hectare, un tractor. Nu din profit, ci din încasările totale”, ne-a povestit Eugen Török, Director executiv DADR Harghita care a subliniat că, deși din punctul de vedere al calității, România era pregătită pentru intrarea în Uniunea Europeană, marketingul lăsa de dorit. „Noi nu eram bine pregătiți pentru intrarea în UE. Cartoful avea calitate, dar împachetarea, intrarea pe supermarketuri, ambalarea, etichetarea au fost deficitare. Am învățat pe timpul Comunismului producția, dar valorificarea, marketingul lăsa de dorit”, ne-a mai spus acesta.

După intrarea în UE nu a mai mers atât de bine cartoful și sunt mai mulți factori care au determinat decăderea. De altfel, în toată Europa a scăzut suprafața cultivată cu cartofi, iar în unele zone din România  la aproape jumătate sau chiar mai rău. Conform statisticilor, în județul Brașov, în urmă cu 10 ani se cultivau în jur de 18.000 de  hectare, ca să ajungă anul acesta la doar 4000 de hectare.

„Acum 11 ani aveam aproape 15000 ha, anul trecut am avut 8250, în acest an avem 7200 – practic jumătate cât aveam atunci. Suprafața a scăzut, producția medie a crescut. Importurile plus embargoul rusesc au cauzat această situație… Noi nu exportam direct în Rusia, dar cartoful polonez se regăsește acum aici. În ultimii 3 ani avem producții mari, dar vânzare slabă, prețuri mici. Comercianții câștigă – pun de 4 ori prețul mai mare decât la producător… Cu prețurile trebuie să fim prudenți. O idee ar fi organizarea mai bună a pieței prin grupuri de producători, cooperative ca să se intre în supermarketuri”, ne-a mai spus Eugen Török, Director executiv DADR Harghita.

Tehnologii românești pentru producții mari

Producătorii trebuie să se pregătească pentru schimbările climatice și să facă față oricărei provocări. „Anul trecut a fost un an ideal cu peste 26 t/ha producția medie pe județul nostru. Anul acesta, sperăm la un 70% din producția estimată, ne-a mai zis directorul executiv al DADR Harghita.

În acest sens, companiile de inputuri au început să dezvolte produse adaptate culturii cartofului sau chiar tehnologii eficiente. „Cultura de cartof are niște nevoi speciale, anumite consumuri pe partea de nutriție, îngrășăminte specifice. Aș vrea să subliniez că are nevoie de o cantitate dublă de potasiu decât de fosfor și asta nu se poate găsi în formulele clasice chimice cu care ne-am obișnuit de la 1950 încoace. Aducem ca noutate pe piață tehnologiile ce înseamnă eficientizarea acestor îngrășăminte”, ne-a declarat Cerasela Achim, director comercial la Combinatul de Îngrășăminte Tehnologice Năvodari care este retehnologizat și repornit de câțiva ani.

„Îngrășămintele sunt hrană, dar ele pot fi aduse la rang de premium prin două tehnologii. Una este pe partea de fosfor, pentru că fosforul în solurile altfel decât neutre, în cele acide sau alcaline, se blochează și plnata nu îl poate asimila din îngrășămintele clasice. Atunci, tehnologia noastră Amesal, cu polimerul de sinteză Amesal, protejează fosforul din granulele noastre de chimia și reacțiile solului. Pentru cartof avem un PK 1530 care poate fi aplicat toamna la pregătirea terenului sau primăvara foarte devreme și un Amesal 4.12.24 cu macroelemente și microelemente secundare, ambele având tehnologia Amesal pe ele. Cea de-a doua tehnologie eficientă e pe partea de azotoase. Deoarece se discută despre schimbările climatice și, în ultima lună, au fost 300 l apă, în anumite zone, asta înseamnă pentru azot pierdere curată pentru că se spală. Tehnologia noastră NG este cu inhibitori de nitrificare care controlează descompunerea și pune la dispoziția plantei azotul pentru pe o perioadă de trei luni. Acolo unde punem NG, orice formulă care are inhibitori de nitrificare, avem Azot cu tehnologie constantă și controlată”, ne-a mai spus specialista de la Combinatul Năvodari, subliniind că aceste tehnologii fac diferența între profit și pierdere în anii din ce în ce mai delicați și cu extreme, cum este anul acesta.

Producătorii pot cumpăra direct aceste produse, prin echipa combinatului care se deplasează în teren, la fermieri, printr-o politică directă de la fabrică la fermier, sau prin partenerii distribuitori. „Echipa proprie este menită să ducă în curtea fermierului poziționarea corectă a acestor produse. Nu este suficient să ai tehnologii și produse bune dacă nu le folosești când și în cantitățile care trebuiesc și așa cum trebuie… Fiecare cultură are o anumită specificitate și echipa proprie oferă consultanță și livrarea directă a produselor… Facem analize financiare personalite pentru fiecare în parte și stabilim o limită în care putem merge direct către fermieri. Evident, trebuie să fie niște cantități fiind fabrică. Ar fi ideal să lucrăm cu asociațiile și cu cât vor fi mai multe, cu atât va fi mai bine pentu noi toți. Noi ca fabrică suntem interesați să mergem către fermier și să le ascultăm nevoile, că de acolo aflăm cele trebuie și ce putem produce noi special ca lor să le crească producția și implicit profitul”, a completat Cerasela Achim.

Cultura cartofului este una de suflet

La Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului”, Ediţia a 41, au fost aproape 300 de persoane din care aproape 170 fermieri. Evenimentul a fost organizat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Federaţia Naţională Cartoful din România și a avut loc la Băile Tușnad, între 11 și 12 iulie. Dincolo de discuțiile purtate ce au avut ca obiectiv principal transferul rezultatelor ştiinţifice din unităţile de cercetare şi învăţământul superior către producătorii de cartof, participanții au putut vizita loturi demonstratice în Sânmartin, Cozmeni și Sâncrăieni. Aici au discutat cu reprezentanți ai companiilor de inputuri și afla „secretele” pentru a avea o cultură de cartofi profitabilă.

„Cultura de cartofi e foarte specială și dragă sufletului nostru… Toată lumea a avut probleme cu ploaia. După 9 săptămâni în care nu am avut aproape nimic, am irigat cu eforturi foarte mari pentru că sursele de apă erau epuizate aproape, dar am folosit tot ce am putut – la sfârșitul lui iunie au venit niște ploi torențiale, cel puțin în zona noastră, Covasna, a fost un adevărat potop: 180 – 300 l/mp. Problema principală a fost că a venit într-o perioadă foarte scurtă: 4 zile și 4 nopți a plouat nonstop. La un moment dat, capacitatea de apă a solului a fost depășită, s-au revărsat râurile, am avut inundații. Cam 60% din suprafața culturilor a fost afectată”, ne-a declarat președintele Federației Naționale Cartoful din România, Romulus Oprea. Fermier la rândul său în Covasna, cultivă în jur de 540 ha din care 140 ha cartofi – în principal cartof pentru sămânță, dar și cartofi pentru consum și cartofi timpurii pentru industrializare – și este în această branță din anii ´90, când era cercetător la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov.

Material certificat, mai multe șanse de profit

Deoarece Romulus Oprea este unul dintre specialiștii din teren am stat de vorbă și despre provocările sale în calitate de agricultor. Pe cele 540 ha cultivă grâu, rapiță, porumb, lucernă și soia, respectând rotația culturilor. Cartofi de sămânță are pe 50 ha din mai multe soiuri, în principal olandeze. „Soiurile românești nu sunt susținute și sunt aproape inexistente. Producem ceea ce ne cere piața: 80% soiuri olandeze și restul Germania, Marea Britanie, Irlanda. Sunt soiuri intensive, cu producții foarte mari de 55 – 60 tone/ha la consum, în condiții optime cu irigare… Trebuie (agricultorii, n.r.) să folosim material certificat cât mai proaspăt, deoarece vorbim de clone. Impropriu vorbim de cartofi pentru sămânță deoarece nu e o sămânță botanică. Tuberculii de cartofi sunt tulpini îngroșate, subterane, au 80% apă, ceea ce înseamnă risc mare de infecții cu fungi, cu bacterii. Deci nu se compară cu sămânța de grâu unde avem 14% umiditate sau alte cereale”, ne-a explicat specialistul Romulus Oprea.

Tratamente multe, producții la jumătate

Legat de tratamentele aplicate, spune că realitatea este cea care impune deciziile agricultorilor. Dincolo de tratamentele împotriva buruienilor unde se fac 2, 3 erbicidări, anul acesta unii fermierii aplicaseră deja la mijlocul lunii iunie 7 tratamente. „Urmează încă minimum 5. Putem ajunge și până la 25 de tratamente, cum se face în Olanda. În aceste condiții, cultura de cartofi nu mai este rentabilă, produsele sunt foarte scumpe, aplicarea lor e tarată de condițiile meteo. Câteodată intervalul între aplicări se mărește, din cauză că nu se poate intra pe teren și eficiența los scade. Drept urmare, infecția crește și pagubele sunt foarte mari. Când foliajul se distruge, planta nu mai acumulează, după care se trece la tuberculi și se poate compromite, câteodată, întreaga cultură. Este aproape imposibil să păstrezi peste iarnă o cultură care a fost infestată cu mană care a trecut la tuberculi. Este o cultură costisitoare, foarte riscantă, iar în momentul în care ar trebui să faci tratamentul plouă și nu poți intra, ești în mare pericol”, ne-a explicat specialistul.

„Foarte mulți fermieri ies deja în pierdere, anul acesta, deoarece au producțiile la jumătate. Dacă vorbim de sud, zona de producere a cartofului timpuriu – Dâmbovița, Galați, Constanța – s-a vândut cartoful între 45 și 60 de bani, iar prețul de cost estre între 65 și 70 de bani. Dar atunci când este mană la cartofi, ai și producție pentru că ai apă. Condiția este să protejezi această cultură. Noi sperăm că producțiile vor fi medii, nu va fi ca anul trecut, însă prețurile au plecat deja în sus”, a mai spus Romulus Oprea.

Teama îndreptățită a producătorilor români este că piața autohtonă va fi invadată de marii producători de cartofi, în special de Polonia, care sunt susținuți prin alte metode decât la noi și care au un preț de cost mult mai mic ceea ce se traduce în prețuri mai mici la cumpărător, chair dacă poate marfa este mai slabă decât cea a producătorilor locali.

Asocierea are nevoie de un cadru legislativ

Dar dacă alți agricultori se asociază pentru achiziționarea de inputuri sau desfacerea producției, pentru domeniul cartofului este încă aproape inexistentă. „Colaborăm, suntem într-un cerc, dar efectiv nu se prea asociază lumea. … Toată lumea vorbește de asociere, toată lumea ne sfătuiește să ne asociem, uitând faptul că fiecare își asumă riscurile singur, iar acea dorită cooperativă de desfacere a produselor este o utopie, în momentul de față, din cauza mentalității noastre. În momentul în care o ccoperativă de acest gen va deveni lucrativă, ea trebuie să fie pe alte baze și o cooperativă va trebui să fie stimultată financiar sau măcar cu facilități fiscale din partea guvernului. Nu trebuie să ne zică nimeni: Asociați-vă!. Creează cadrul legislativ și ne vom asocia”, explică specialistul.

Mai mult, totul vine din puterea financiară. Dacă fermierii au putere financiară pot negocia prețul sau cantitatea de inputuri achiziționate, iar distribuția se face în funcție de calitate și cantitate. „Eu, fiind producător de sămânță, am clienți tradiționali în toată țara. Cartoful de industrializare se face pe bază de contract, iar cartoful de consum îl livrez la stații de ambalare care livrează către supermarketuri”, ne declarat președintele Federației Naționale Cartoful din România.

În prezent, Federația are 95% din suprafața producătorilor de sămânță, 90% din suprafața de cartofi pentru industrializare și cam 25% din suprafața de cartofi pentru consum.

Liniile de producție rămân o utopie?

Deși a avut linii de producție proprii, Romulus Oprea spune că este practic imposibil să te lupți cu marii coloși: „Pe cartof se face protecție socială în România și nu realizează nimeni treaba asta pentru că a fost pâinea săracului. Obiceiurile culinare ale românilor s-au schimbat. Sunt mult mai multe opțiuni pe piață și consumul de cartof în stare proaspătă a scăzut. Toate restaurantele Horeca consumă cartofi preprăjiți și congelați în mod cert important. O linie de producție se face pe baza unor studii de fezabilitate bine gândite și ele au dem foarte clar că în momentul în care intrăm în competiție cu acești coloși industriali cu productivitate mare, cu un lanț de fermieri în spate de 50 de ani, nu avem nicio șansă. S-au făcut încercări, inclusiv eu, am avut branduri pe piață care încet, încet au dispărut. Consumatorul român prefera marfa noastră pentru că simțea o diferență de gust, dar o voia la același preț ca marfa de import și atunci am dispărut.”

Problema? Lipsa capitalului. Neavând capital, nu poți să faci o linie cu productivitate mare, implicit prețul de cost este mai mare și nu poți concura. „În afară de asta, când vine un colos pe piață, își permite să vândă 2 ani în pierdere ca să te scoată”, a mai spus specialistul.

Fondurile europene, rentabile doar de la 70% cofinanțare?

Cartoful de cultură e o cultură numai cu dus. Utilajele sunt atât de specializate încât nu mai pot fi folosite la alte culturi. Așa că cei care au cultivat până acum cartofi sunt „forțați” să-i cultive mai departe.

Producătorii serioși de cartofi au investit în depozitare. „Depozitele sunt foarte scumpe și s-au făcut cu fonduri europene, în mare parte… Am avut un proiect cu cofinanțare 50%, de aproape 1 milion de euro pentru depozit și alte utilaje. Din păcate, era mai ieftin să facem un depozit specializat cu banii proprii, cu împrumut de la o bancă decât să accesezi un proiect european. Costurile sunt ridicate în mod artificial de așa-zisele reguli europene la care noi a trebuit să ne conformăm. Începând de la PSI, protecția muncii ș.a. Eu făcând construcție, TVA-ul a trebuit să îl plătesc din buzunar. Toți colegii care au depus pe FEADR și SAPARD s-au lovit de aceleași probleme. Furnizorii de utilaje ridică cu 25% prețul dacă aud că e pe proiect, este o practică cunoscută, dar lumea nu prea vorbește despre. Mai nou se afișează pe site-ul AFIR, dar mi se par niște prețuri exorbitante. Proiectele europene nu sunt făcute pentru fermier, ci pentru economiile europene, dezvoltate. Însă în momentul în care partea nerambursabilă este de 70%, începem să ne apropiem de posibilitățile noastre”, ne-a mai spus în încheiere Romulus Oprea. Achiziția de utilaje, în ferma sa, s-a făcut în proporție de 80% din fonduri proprii.